Am învățat că nu vine ceea ce așteptăm
când nu ştim ce-aşteptăm,
Că nu ni se răspunde la ceea ce-ntrebăm
când nu ştim ce-ntrebăm;

Am învățat că trebuie
atât de frumos să trăim
Ca şi cum ultima rugă
n-ar mai fi timp s-o rostim;

Am învățat că pentru a pieri
ce durarăm o viață, ajunge o clipă,
Că dacă strângem rătăcind,
strânsul se cheamă risipă;
Că vai, alergăm cu braţele pline
de false comori spre o groapă,
Că vai, neștiind cât este de fără de preț,
veşnicia din palme ne scapă.

Rămas-ai în picioare când celălalt căzu,
dar cine te ținu?
Iehova a rostit la început de toate
“până aici să vii şi mai departe nu”.

Am învățat că-n ceasul cercetării
când nici un rod n-a fost găsit, ci numai frunză,
Când nimeni de moarte nu mai putea să se-ascunză,
Iubirea fără margini se prefăcu-n cuvinte:
“Mai lasă-l și anul acesta, Părinte”...

Şi câte, câte încă, deodată-am învăţat,
Ce nu ştiam sau poate ce-n vremi a fost uitat,
Atât de multe lucruri deodată ni s-au spus
Că singura speranţă e să privim spre sus;
Văzând ce a venit şi vai, ce va să vie,
S-avem pe buze rugă de sfântă mărturie:
ISUS CU NOI A FOST, ISUS CU NOI SĂ FIE.